Miercuri, 2 octombrie vorbim cu Dr. Neuro-Urolog Andrei Manu-Marin despre managementul urinar în cazul persoanelor cu leziuni medulare
Statisticile arată că până la 45% dintre europeni au avut incontinență cel puțin o dată în ultimele 12 luni, în timp ce mai puțin de o treime dintre ei au solicitat vreodată sprijin medical. Majoritatea nu le tratează din cauza stigmatizării sau a lipsei de conștientizare.
În cazul persoanelor cu leziune medulară, indiferent de nivelul acesteia, este afectată și funcționarea aparatului urinar. Cele mai frecvente simptome includ: senzaţie imperioasă de a urina, pierderi de urină necontrolate, spasme vezicale dureroase, conştientizarea nevoii de a urina când este prea târziu, pierdere de urină în timpul nopții sau chiar imposibilitatea de a urina (retenţie urinară).
Toate acestea au impact asupra vietii persoanelor cu leziuni medulare, atât la nivel social, cât şi psihologic. Sunt afectate ieșirile în oraș, călătoriile, întâlnirile cu prietenii, activitatea la locul de muncă și stima de sine, printre altele. Pentru o viață firească și independentă, e nevoie ca persoana cu leziune medulară să folosească o serie de tehnici ajutătoare, pentru un bun management urinar, și să urmeze recomandările specialiștilor. De asemenea, este foarte important să prevină complicațiile medicale de tipul infecțiilor urinare, care apar frecvent în cazul persoanelor cu mobilitate afectată și care pot duce la afectări grave și, netratate corespunzător, chiar la deces.
Cu ocazia Săptămânii Urologiei, Fundația Motivation România, în parteneriat cu Dr. Neuro-Urolog Andrei Manu-Marin de la Clinica Evomed, organizează un webinar gratuit, cu tema Gestionarea incontinenței urinare, în cazul persoanelor cu leziuni medulare. Evenimentul va avea loc miercuri, 2 octombrie, începând cu ora 15.00, pe platforma Zoom. Locurile sunt limitate, iar înscierea se face urmând link-ul: https://forms.office.com/e/CLHnyb0kDh.
Acest eveniment este conceput pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la incontinență și pentru a oferi informații esențiale privind simptomele și opțiunile de tratament, din perspectiva unui specialist în domeniul neuro-urologiei, Dr. Andrei Manu-Marin. Participanții vor obține informații valoroase despre prevenirea complicațiilor medicale legate de incontinență, cu accent pe metode practice și sfaturi de specialitate. Webinarul va include o scurtă introducere urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri. Accesul este gratuit, pe baza înregistrării anterioare.
Acțiuni similare au avut loc și în trecut, ca parte a unei initiative mai ample de informare și conștientizare cu privire la afectările date de leziunile medulare și gestionarea lor eficientă, pentru un stil de viață activ.
Anul acesta, Săptămâna Urologiei este marcată în perioada 23-29 septembrie. Inițiativa aparține Asociației Europene de Urologie și reunește societăți naționale de urologie, practicieni în urologie, profesioniști din domeniul sănătății, pacienți și familiile lor. Aceștia transmit mesaje comune, cu scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la afecțiunile urologice, în rândul publicului larg.
La nivel european, în Săptămâna Urologiei, au loc evenimente și discuții relevante despre noi tehnologii, perspective și opțiuni de tratament utile în cazul incontinenței urinare. De asemenea, sunt împărtășite experiențe ale celor care se confruntă cu acest tip de problemă, pentru a-i motiva și pe alții să ceară sfatul medicului.
Săptămâna Urologiei este o ocazie de a educa publicul pentru a-și verifica regulat starea de sănătate, ca să descopere la timp simptome ale incontinenței. Unul dintre mesajele centrale ale campaniei de conștientizare este că e mai bine să previi decât să tratezi și că o atitudine proactivă poate salva vieți.
Fundația Motivation România este o organizație nonprofit, unicul proprietar al Motivation SRL. Profitul generat de Motivation SRL contribuie la finanțarea echipamentelor și serviciilor de sprijin esențiale, oferite gratuit de Fundație persoanelor cu dizabilități care au nevoie de ele, precum și a campaniilor de conștientizare și prevenție pe care le derulează Fundația an de an pentru drepturile persoanelor cu dizabilități sau pentru a preveni accidentele de coloană vertebrală care pot duce la o viață în scaun rulant.